REZULTATUL ALEGERILOR DIN GRECIA, comentat de presa elenă: „Un verdict sub forma unui suspin de ușurare”

REZULTATUL ALEGERILOR DIN GRECIA, comentat de presa elenă: Un verdict sub forma unui suspin de ușurare
Publicat: 18/06/2012, 10:57
Actualizat: 18/06/2012, 14:01

Majoritatea ziarelor grecești și-au exprimat ușurarea, luni, în urma victoriei la limită a partidelor care susțin continuarea reformelor impuse de către Uniunea Europeană (UE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), relatează AFP.

„Un verdict sub forma unui suspin de ușurare”, titrează cotidianul de centru Kathimerini, referindu-se la rezultatul de duminică, potrivit căruia partidul conservator Noua Democrație (ND) a învins Syriza (stânga radicală).

Partidul condus de către Antonis Samaras, care s-a angajat să mențină țara în zona euro prin intermediul unor modificări la memorandum, a obținut 129 din cele 300 de mandate de parlamentari. Partidul socialist Pasok, susceptibil să formeze împreună cu ND un Guvern de coaliție, a obținut 33 de mandate.

Cele două forțe pot forma împreună o majoritate și evita repetarea scenariului de la precedentul scrutin, care i-a obligat pe greci să se întoarcă la urne.

„Există un teren stabil pentru un Guvern de coaliție”, notează Kathimerini.

„Un vot de speranță”, subliniază la rândul său cotidianul Eleftheros Typos, care susține noul partid aflat la putere.

Cotidianul de centru-stânga Ethnos apreciază că „un mandat clar” a fost încredințat unui Guvern care să păstreze Grecia în zona euro și să renegocieze condițiile planului de salvare, în timp ce cotidianul cu profil de afaceri Naftemporiki titrează cu satisfacție „Mesajul urnelor: rămânem în (zona) euro”.

„Un Guvern, imediat!”, cere pe prima pagină cotidianul de centru-stânga Ta Nea, care și-a exprimat satisfacția că Grecia a ieșit, în sfârșit, din „impasul politic”.

Cotidianul Avghi, organul de presă al Syriza, care s-a clasat pe poziția a doua, obținând 71 de mandate de deputați, reclamă pe prima pagină „un Guvern al tuturor grecilor”.

Alegătorii și-au manifestat în mod clar voința ca Grecia să rămână în zona euro, însă ei au exprimat totodată o respingere a măsurilor de austeritate dure, considerate responsabile de profunda recesiune care afectează țara, potrivit cotidianului.

Însă un „Guvern al tuturor Grecilor” pare destul de improbabil, după ce liderul Syriza, Alexis Tsipras, a exclus să participe la un Guvern de uniune națională.

În total, partidele care se opun memorandumului vor deține 121 de deputați în noua Cameră.

Negocierile în vederea formării unui Guvern urmează să înceapă luni seara, sub egida șefului statului Carolos Papoulias, care urmează să îl primească pe Samaras în cursul zilei.

„Țara nu are niciun minut de pierdut”, a declarat Samaras duminică seara. „Cerem tuturor forțelor politice care împărtășesc obiectivul de a menține Grecia în zona euro să se alăture unui Guvern de unine națională”, adăuga el.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor